Calugarul –

La limita dintre goticul tenebros-incitant si amorul de conjunctura romantica, Calugarul lui M.G. Lewis a fost pentru mine a fost un roman care ilustreaza deplin o poveste umana de viata – o viata a gandului ispitit in marire, a tentatiei implinite in placere oneroasa, a preaplinului revarsat din patima dezlantuita si a caderii din inaltul trufiei.

Este un roman care te impinge sa-ti evaluezi propria viata – trecute alegeri sau viitoare aspiratii, impreuna cu toata increngatura de ganduri si conjuncturi care au provocat aceste cai umblate sau de umblat.

Ce ar trebuie sa faci ca sa nu auzi vreodata cuvinte precum aproape ca nu eram in stare sa te ispitesc la fel de repede cum savarseai pacatul? Este iubirea suficienta? Justifica ea orice? Cand putin mai mult devine prea mult?

Calugarul este romanul care te pune fata-n fata cu tine, dezgolit pana la umanitate adamica, asemeni unui chip oglindit deplin intr-o constiinta ce trece dincolo de asteptari, mandrie sau prejudecata. Iti da sansa sa lasi la o parte masti si grimase pentru a te cunoaste dincolo de staruinta privirii incisive: un lup intre oi sau un om intre oameni.

Lupul va empatiza cu Ambrosio demonul – omul il va deplange pe Ambrosio calugarul…

O, tu cel pe cre barca usoara a Vanitatii
De vantul laudei manata, te poarta-n cursa
nebuneasca a faimei!
Ce schimbacioasa e briza cu care pornesti
la drum –
Vesnic te cufunzi prea adanc sau te ridici
prea sus!
Cine ravneste gloria putin ragaz are:
O boare il inalta, o boare il doboara
POPE