Uncategorized

Paradisul

Te simti ca-n paradis, doar ca pana si-n Rai exista un sarpe mare si urat. Asa se face ca si in paradisul vietii tale exista un nor intunecos care se indreapta mereu spre clipele tale cele mai insorite ca sa le umbreasca si – daca se poate – chiar sa le sufoce cu totul.

Norul acela era la inceput un norisor simpatic care te veghea de deasupra si impiedica orice fir de praf sa cada peste tine; obisnuia ca in clipele insorite sa formeze cele mai minunate forme, iar existenta sa te ajuta sa nu te topesti sub razele soarelui.

Doar ca pe masura ce treceau anii, norul nostru mic si alb, a inceput sa se mareasca, iar culoarea lui de un alb sclipitor devenea tot mai gri de la multimea firelor de praf acumulate. Daca la inceput era mai usor decat un flug care plutea deasupra ta fara sa te invadeze, mai apoi a devenit tot mai greu, coborand tot mai mult pana cand a inceput sa te apese – sa se stranga lipit de tine pana ce ai ajuns sa ii simti mirosul imbacsit in nari si ii simti gustul metalic si rece in gura. Incercai sa deschizi o fereastra, ca sa aerisesti. Nu functiona. Era peste tot; te invada si, incetul cu incetul, paradisul tau se transforma intr-un loc incetosat, in care nu stiai cand o sa vina iar urmatoarea furtuna.

Se pare ca norul nostru a lasat firele de praf cu care a intrat in contact sa infiripe in sufletul lui ciuda si rautatea, iar pe masura ce trecea timpul paradisul tau a devenit pentru el propriul iad. Privirea odata blanda a devenit acum o privire in care blandetea era inchisa dupa o increngatura de mandrie, gelozie, frustrari si ura.

Mai sunt si zile bune, in care blandetea reuseste sa se strecoare putin mai mult printre acele increngaturi si te agati de ele. Ti-e teama de ce ar insemna paradisul tau fara norisorul simpatic pe care l-ai indragit atat de tare si pe care l-ai avut alaturi dintotdeauna. Dar fiecare sclipire de blandete a norisorului si fiecare exaltare de speranta a ta sunt zdrobite de iesirile violente ale prafului de care acum norisorul nu se mai poate desparti. A existat o vreme in care norisorul ar fi dat orice sa scape de tot acel praf care il murdarea, dar ii era frica ca nu cumva el de unul singur sa fie prea usor, iar rafalele vietii sa il sfasie si sa nu le poate face fata. Atunci a decis ca putin praf nu are ce rau sa-i faca; nu avea de unde sti ca praful era viclean si nu avea sa renunte niciodata la culoarea sa de gri, ca sa devina alb.

Iata cum, singurul care a suferit schimbari a fost norisorul, care si-a pierdut blandetea, bunatatea, culoarea dar care – mai rau decat orice – si-a pierdut paradisul. Incet, incet incepi chiar tu sa iti vezi propriul paradis schimbat: sufletul iti este umbrit de vinovatie si te gandesti ca poate ai fi putut face ceva ca norisorul tau sa nu fie acaparat de praf. Te socoti vinovat si asta se reflecta in gandurile incalcite, gustul amar si ochii inlacrimati cu care trebuie sa faci pace mai mereu.

Iar in timp ce tu esti pe cale sa iti compromiti propriul paradis, incercand sa ajuti norul sa se scuture de praf, el este vesnic nemultumit. Si uite asa, iti pregateste el tie un loc in iadul care i-a devenit acum viata.

Iti pui o intrebare: mai este posibil ca tu si norisorul sa impartiti cerul aceluiasi paradis?

Iti raman doua variante. Una in care sa incerci si tu culoarea gri si cealalta in care sa inveti sa mergi mai departe si sa te manifesti in cele mai frumoase si luminoase forme – mai ales pentru ca vei deveni sau poate chiar esti deja si tu un norisor, care vegheaza asupra paradisului cuiva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s